Sunt doua motive principale pentru care scriu acest articol. Primul este ca sunt in vacanta la mare si iata pot scrie, din experienta personala, cum stau lucrurile. Al doilea , pentru ca ma uit de cateva zile la studiul despre vacantele romanilor publicat de Ferratum Grup si ma cam minunez.

Vacanta de vara este, cel putin pentru mine, un prilej de incarcat bateriile, de a ma bucura de soare, aer curat si de impartasit momente faine cu fetele mele si cu prietenii. Acum pentru ca de obicei iesim din tara pentru o parte din vacanta (motivele vi le spun cu alta ocazie) clar ca avem nevoie si de un buget pentru cele 10-14 zile petrecute la mare sau la munte.

De-a lungul timpului ne-am format ca si familie cateva obiceiuri financiare, care sper ca vor fi de folos si pentru voi, dar sa ne intoarcem la studiul celor de la Ferratum. Din datele Barometrului de Vara Ferratum rezulta ca Romanii cheltuiesc 49,7% din veniturile gospodariei pentru vacanta de vara, adica 291 Euro. Mie imi pare foarte mic acest buget dar ce sa-i faci, cu studiile de piata nu te joci.

Ferratum_2015

Pe ce vor cheltui romanii acest buget? 16 % vor merge in calatorii in tara, 14% ii vor cheltui pe socializare, 13% pe haine si doar 10% pentru calatorii in strainatate.

Asta cu socializarea imi pare cea mai inteligenta cheltuiala de vacanta. In traducere liberă: îi bem pe toti!

Revenind la ghidul financiar pentru cheltuielile de vacanta, iata ce iti sugerez.

  1. Stabileste un buget pe care sa-l cheltuiesti in vacanta. Daca ai acces la un card de credit sau la contul de economii asta nu inseamna ca trebuie sa-ti spargi toate economiile doar ca sa demonstrezi ca poti fi o zi vultur. De buna seama ca sunt multe persoane care muncesc un an intreg doar pentru a trai la extrem cateva zile in vacanta de vara. Eu prefer sa traiesc frumos si intens 365 zile pe an. Am vazut familii care aveau bugetate inclusiv biletele de autobuz spre plaja si retur precum si cafelele zilnice. Acest stil de lucru, desi poate parea exagerat, are sansele maxime sa te tina aproape in totalitate, in bugetul planificat. Altfel ori vei fi frustrat ca ai cheltuit mai mult decat ai dorit – pentru ca ai avut de unde, ori vei fi nefericit ca ai ramas fara bani in ultimele zile de vacanta si iti vei aminti brusc de studentie.
  2. Fa-ti o lista cu ce cumparaturi vrei sa faci in vacanta. Asta te va tine, cel putin teoretic departe de tentatiile pe care desigur le vei intalni la tot pasul si de comerciantii tot mai versati care te vor face sa cumperi mai ales ce nu ai nevoie. Eu ma orientez in special spre lucrurile si produsele in care tara in care-mi fac vacanta este recunoscuta. Chiar daca ai planificat o sesiune de shopping in vacanta, macar nu plati taxe suplimentare la bagaj cand te intorci acasa. Multe din produsele vandute in capitalele modei ar putea fi produse chiar la tine in tara.
  3. Pune cateva categorii clare in bugetul de vacanta. Chiar daca nu le iei in calcul de la inceput ele exista si iti vor da batai de cap la fata locului. Ma refer la bugetul pentru cadouri, la iesirile de seara la cina, la sporturi acvatice (parasailing, skijet, inchiriat barca, scubadiving, etc.) precum si la bilete de acces la muzee, parcuri de distractie si multe altele. Daca esti prieten cu tehnologia, poti folosi aplicatii speciale pentru acest tip de buget. Holiday Planner Lite, Budget King – Holiday Planner, Trail Wallet.
  4. Pastreaza-ti bugetul de vacanta sub forma de cash. Te va ajuta sa stii cu exactitate cati bani ti-au mai ramas si mai ales iti vor infrana pornirile spre cheltuierea excesiva si nechibzuita a banilor. Studiile recente confirma faptul ca vei cheltui cu 20-25% mai putin in vacanta daca pleci cu bugetul la purtator, adica in portofel, sub forma de cash. Ia asta ca si regula de aur, daca mergi in Grecia, in perioada urmatoare.
  5. Cumpara cadouri personalizate mai degraba decat cadouri scumpe. O pondere insemnata din bugetele noastre de vacanta o constituie cadourile pentru parinti, frati, nepoti si prieteni. Am aflat, destul de tarziu ce-i drept, ca un cadou personalizat este cu siguranta mult mai apreciat decat cadouri scumpe ce nu vor fi niciodata folosite. Asa ca mai intai scoate din lista persoanele care nu au neaparat nevoie sa primeasca cadouri iar pentru cele ramase pe lista cauta cadouri cu adevarat utile si nu foarte costisitoare.
  6. Negociaza „la sange”. Foloseste regula de baza a evreilor si intreaba vanzatorul daca poti cumpara la jumatate de pret. Desigur vei primi multe refuzuri insa cu siguranta vei intalni si cazuri in care vanzatorii vor fi bucurosi sa incaseze si pretul propus de tine. Nu este nimic injositor in a negocia orice pret si nu uita ca aceasta deprindere face parte din arsenalul de baza al celor mai prosperi oameni.
  7. Foloseste variante online de inchiriere a spatiilor de cazare. Este clar pentru toata lumea ca cele mai mari costuri de vacanta sunt cazarea si transportul. Eu sunt de-a dreptul fascinat de ce amploare a luat spre exemplu AirBnb.com inclusiv pentru locatii din Romania. Cu acelasi buget vei putea sa stai in locuri de exceptie, sa cunosti localnici si obiceiuri locale.IMG_3033
  8. Daca mergi cu copii, cumpara pachete cu masa inclusa. De preferat, si spun asta din proprie experienta. Altfel cheltuielile cu masa in oras, pe terasa sau la restaurante iti vor devora o mare parte din buget iar cei mici cu siguranta nu vor face decat sa-ti toace nervii pentru ca nu au chef sa manance si sunt preocupati mai mult de joaca.

Daca ai mai experimentat si alte metode de a-ti controla bugetul de vacanta si a nu-ti toca toti banii de pe card si economiile de un an, te rog sa ne impartasesti si noua experientele tale, printr-un comentariu la acest articol.

P.S. Spre finalul lunii Iulie, mai exact pe 29 Iulie, voi sustine un webinar, pe o tema de mare actualitate. Daca vrei sa nu ratezi acest minicurs online te rog sa fii cu ochii pe blog si pagina noastra de facebook  si in perioada urmatoare.

Sursa foto: www.gapyear.com

  1. iulie 20, 2015

    Se confirma cu experienta din anumite concedii pe care am trait-o ,fara a lua in calcul aceste idei practice cu o gindire economica sanatoasa.
    Multumesc.

    • iulie 22, 2015

      Sa fie cu folos si spor la bani!

  2. iulie 24, 2015

    Adevarat. Totul. Doar ca unii confunda acest fel de a gandi si actiona ( sa negociezi, sa planifici cheltuielile de la inceput, sa ai cash si sa stii la finalulzilei cat ai cheltuit ) cu zgarcenia. Eu am patit pe pielea mea, intr-o vacanta la mare, sa cheltuiesc tot pentru ca nu am avut un plan, am schimbat si euro in ultimele zile ( luati imprumut), pentru ca am vrut sa ma simt vultur cateva zile ( am facut cheltuieli inutile, am mers cateva zile la o piscina foarte scumpa, langa plaja!, eu fiind la mare ). Asa se face ca am fost vultur cateva zile, dar la intoarcere eram cam ciupelit ( cum se zice pe la noi, prin Salaj) 🙂 . De atuci insa n-am mai trecut prin asa ceva. Obisnuiesc sa am un buget clar de vacanta, chiar daca nu am un plan chiar atat de strict ca cel expus de dumneavoastra. Vacanta placuta.

    • iulie 25, 2015

      Draga Dan, intotdeauna cumpatarea a fost interpretata de cei din jur in fel si chip. Este in fond problema lor cu o privesc. Din pacate cei care aduna rezultatele propriilor decizii suntem noi, fiecare in parte!

      Spor la bani!

Write a comment:

*

Your email address will not be published.

© 2015 Burcash | Managementul Banilor.
Top
Urmareste-ne: