Educația financiară lipsește cu desăvârșire în școlile din România, chiar dacă suntem cu totii conștienți de rolul extrem de important în dezvoltarea personală și profesională a unei persoane.

Tu ce-ţi doreşti pentru copilul tău?

  • Să fie SĂRAC?
  • Să se zbată în datorii şi HAOS financiar?
  • Să nu-i ajungă BANII de la un salariu la altul?
  • Să NU îndrăznească să viseze la o CASĂ a lui?
  • Să ajungă la pensie la MILA STATULUI?
  • Să fie un SCLAV permanent al CREDITELOR?

sau...

  • Să aibă o viaţă PROSPERĂ
  • Să îşi atingă VISELE
  • Să aibă parte de ABUNDENŢĂ
  • Să devină INDEPENDENT financiar
  • Cu alte cuvinte: să CONTROLEZE banii şi efectele lor

Există cel puțin două variante de a crește copii prosperi. Prima și cea mai ușoară este să ne transformăm în sponsorii lor și să le asigurăm tot ce își doresc, fără ca ei sa fie nevoiți să facă ceva.

A doua variantă, mai dificilă, dar mai benefică, este să-i invățăm principiile de dobândire a prosperității și modul în care funcționează economia și finanțele.

Poveștile financiare pentru copii sunt varianta ideală pentru părinții care vor să transmită copiilor curajul unui antreprenor și înțelepciunea unui investitor, vor să-i învețe despre stabilirea obiectivelor și rolul economisirii vor să pună bazele unui viitor financiar prosper încă de la vârste fragede.

Îți prezentăm primul CD cu povești financiare pentru copii lansat in Europa

Scopul principal al seriei de povești de educație financiară “Când voi fi mare voi fi…BOGAT” este să construiască la copii comportamente financiare sănătoase care să-i ajute în viitor. Să-i învețe să economisească, să aiba spirit antreprenorial și să investească întelept și cu iscusință banii, fiind în același timp și generoși.

Ce va învăța copilul tău ascultând poveștile și basmele de pe CD?

  • despre importanța economisirii,
  • ce înseamnă prosperitate și abundență financiară,
  • cum să administreze corect veniturile,
  • de ce trebuie să îi ajute pe cei aflați la nevoie și ce înseamnă generozitatea?
  • cum sa-si cultive spiritul antreprenorial

Când voi fi mare voi fi... BOGAT! conține 5 povești cu și despre bani, pentru copii:

  1. Mira, răbojul fermecat și regula celor 10 galbeni
  2. Zidarul Petre și Bănuțul Fermecat
  3. Învățăturile zidarului Petre
  4. Visul lui Ionică
  5. Când voi fi mare voi fi... BOGAT
  6. Recâștigarea bogăției (BONUS)

Învaţă-ţi copilul să dăruiască pentru a fi prosper!

Legea fundamentală a bunăstării spune că pentru a avea, trebuie mai întâi să dai, să oferi. Acesta este cel mai important aspect pe care trebuie să îl explici copilului tău.

Este cunoscut faptul că un copil face exact ceea ce vede, iar din acest considerent îţi recomandăm să îţi înveţi copilul prin puterea exemplului.

Ilustrațiile grafice pentru fiecare cadru și lectura caldă dau posibilitatea fiecărui copil să înțeleagă povestea indiferent de canalul de comunicare preferat de acesta, vizual sau auditiv. 

Vizionează video-ul de mai jos pentru un demo al cd-ului:

Autorii poveștilor financiare:

„Am fondat prima mea companie in 1992. Am muncit pentru altii pe piata de capital, in vanzari directe, si am condus echipe de vanzari. In urma cu 4 ani am lansat primul program independent de educatie financiara din Romania Burcash – managementul banilor .

Misiunea mea este sa invat romanii sa-si gestioneze eficient banii si sa vanda profesionist, iar deoarece consider ca aceste abilitati sunt usoare de obtinut la varste fragede, aleg sa investesc intr-o mai buna educatie financiara pentru copii.” – Eusebiu Burcas

„Daca ar fi sa-mi aduc aminte de copilaria mea as spune ca am avut cele mai bune conditii pe care un copil nascut in Romania anilor 70 putea sa le aiba la vremea respectiva.

Relatia cu parintii mei era una foarte echilibrata. Prin felul lor de a fi imi demonstrau ca au incredere in mine, iar ca si efect, aveam incredere in mine.” – Cristian Budau Boloban

Investește în educația copilului tău!

Fiecare poveste îl va învăța principiile unei relații sănătoase cu banii, ce înseamnă să fii cu adevărat bogat și cum îți poți transforma visele în realitate. 

GARANȚIE 100% 


Dacă consideri că acest produs nu ți se potrivește ai 30 de zile în care îl poți returna fără niciun motiv.