THE REAL INVESTOR
THE REAL INVESTOR
Programul Online ÎNREGISTRAT
Programul Online LIVE
care îți arată pas cu pas cum să-ți protejezi banii în fața inflației prin investiții imobiliare inteligente în 2022
care îți arată pas cu pas cum să-ți protejezi banii în fața inflației prin investiții imobiliare inteligente
fără studii economice, chiar și într-o piață instabilă
Acces la instrumente și metode folosite de cei mai buni experți, în mii de tranzacții
Pandemia a îngenunchiat economia globală iar războiul a triplat prețurile.
Inflația de 10,15% (estimată la 12% până la jumătatea anului) atinge recordul în ultimii 8 ani.
Imobiliarele însă, au rămas principala opțiune de securizarea a averii pe termen lung.
- Dar în ce să investești ca să nu-ți pierzi banii peste noapte?
- Ce greșesc cei care pierd și ce ar trebui să faci într-o piață instabilă, post-pandemică?
- Care sunt investițiile profitabile și pe ce criterii să le alegi?
Am citit și noi cărțile de sute de pagini de “Real Estate” care vorbesc despre o altă realitate. Știm și cursurile care te inundă cu zeci de materiale și video-uri dar când vine vorba de practică și “bani reali” rămân doar la principii.
Acest program a fost creat cu un singur scop: să facă investițiile în imobiliare simple și ușor de gestionat.
Felul în care vede un fondator de Agenție imobiliară piața e diferit de felul în care o vezi tu.
Da, experiența, lecțiile învățate și acel “simț al pieței” dezvoltat odată cu cicatricile fac diferența, DAR incertitudinea cere mereu schimbare.
Ce are el în plus și l-a ajutat mereu?
Investitorul cu experiență are acces la rapoarte oficiale, statistici de actualitate, sisteme și consultanți care știu istoria pieței și ce indicatori să urmărească.
Cum ar fi ca atunci când:
Nu te poți decide în ce să investești, apar oportunități dar totul e incert
Ești nemulțumit de randamentele investiționale pe care le ai
Îți lipsesc informații concrete despre piață ca să iei o decizie sănătoasă pentru banii tăi
Te sperie gândul că vei fi nevoit să vinzi tot și să renunți
Să ai alături de tine 3 dintre cei mai cunocuți specialiști în piața imobiliară și investiții din România…să dai la o parte speculațiile și să ai cunoașterea, instrumentele, încrederea și portofoliul unui investitor veritabil.
Indiferent de câți bani ai, va fi mereu o proprietate pe care nu o poți cumpăra.
Și acum și peste 10 ani. Chiar și peste câteva milioane în plus în conturile tale.
Nu poți lăsa suma pe care o ai acum în conturi să-ți definească viitorul.
Și totuși…
în ce să investești când materiile prime se scumpesc de la o zi la alta?
Cum să construiești când ROBOR-ul atinge cote record (5,01% - cel mai ridicat nivel din ultimii 9 ani)?
Ce știu cei care profită de oportunități când piața parcă se pregătește de colaps?
De unde să te informezi corect, fără speculații și păreri care nu fac decât să-ți blocheze banii?
În ultimul an am văzut pierderi pentru depozitele bancare, banii cash, titluri de stat și o mare parte dintre acțiuni. La criptovalute e nebunie și scad pe rând ca la domino.
În schimb s-au înregistrat creșteri pentru aur, investițiile în companiile producătoare de materii prime și…IMOBILIARE.
Da, speculații și lucruri pe care nu le poți controla vor fi tot timpul.
Diferența, de data asta, e că nu mai ești singur.
THE REAL INVESTOR
Program Online Personalizat
- pe durata a 6 săptămâni -
Tot ce trebuie să știi ca să-ți protejezi banii și să profiți de oportunitățile momentului
Un sistem eficient care îți arată pas cu pas
cum să-ți protejezi veniturile în fața inflației
prin investiții imobiliare inteligente în 2023
INVESTIȚIA TA ÎN CURS
Programul e înregistrat
gold
35% reducere
3090
970
LEI
Acces ÎNREGISTRAT la cele 6 sesiuni
platinum
35% reducere
5100
1170
LEI
Acces ÎNREGISTRAT la cele 6 sesiuni
Cum arată Programul și ce vom face împreună
- Module ÎNREGISTRATE pe durata celor 6 săptămâni -
Harta
de la „pierd bani într-o piață instabilă”
către “mi-am asigurat veniturile, sunt stabil financiar în fața inflației sau a crizei”
Protejează-ți banii munciți și fructifică oportunitățile momentului!
THE REAL INVESTOR
Program Online Personalizat
- pe durata a 6 săptămâni -
Ce vom face în Masterclass-ul de implementare
- Pachetul PLATINUM -
(18 iunie)
Eusebiu Burcaș
Am citit sute de cărți despre tehnici de tranzacționare, psihologia investitorilor și management de portofoliu. În final cred că 80% din investiție se bazează pe mindsetul investitorului și 20% pe cunoștințe, deși la început credeam că este vorba doar despre mecanică, matematică și decizii pur raționale.
Acum investesc mult mai relaxat, cu obiective pe termen mediu și lung și învăț din fiecare tranzacție. Ce simt? Cum iau decizia? Ce m-a influențat? Ce obiective am? Când voi marca profitul? Cât îmi permit să pierd? etc.
Da, investițiile sunt importante dar nu sunt totul. Viața este mai importantă, relațiile sunt mai importante, timpul cu cei dragi este mai importat.
Dorel
Niță
Dorel Niţă este un statistician cu o larga experienţă în domeniul cercetării şi dezvoltării de soluţii pentru analiza pieţei imobiliare şi evaluarea proprietăţilor, atât în ţară cât şi în străinătate.
In 2010, a fondat Analize Imobiliare, prima platformă de Real Estate Intelligence din Romania și a condus departamentul Data & Research a portalului Imobiliare.ro pâna în 2021, colaborând cu principalele banci, firme de consultanță, audit și evaluare, dezvoltatori și investitori prezenți în Romania.
A lansat primul sistem automat de evaluare din Romania (AVM), precum si alte soluții de analiză a pieței, utilizate anual de mii de agenți si evaluatori.
Georgian Marcu
Georgian Marcu este fondatorul agentii imobiliare Green Angels, specializata in tranzactionarea proprietatilor imobiliare cu valoare arhitecturala.
Georgian a fost desemnat Agentul Imobiliar de reprezentare al Anului 2019, respectiv Agentul Imobiliar al Anului 2020.
Dacă aștepți “momentul potrivit” ca să investești, tocmai l-ai ratat.
A fost ieri.
Al doilea moment potrivit să o faci, e acum. Unii au început deja.
Tu ai de gând să mai aștepți?
Investițiile inteligent, eficient și cu risc controlat.
100%
MONEY BACK
GUARANTEE
În timp, te asigur că suma plătită pe acest curs o să fie nesemnificativă în comparație cu veniturile pe care le vei obține din investiții. Nu ai nimic de pierdut. Dacă nu ești multumit de informațiile primite îți primești garantat banii înapoi în termen de 15 zile. Fără întrebări suplimentare.
100%
CONTINUT
ORIGINAL
Îți garantăm originalitatea materialelor și a instrumentelor de lucru din acest curs. Materialele au fost create și gândite în întregime de Eusebiu și Rareș, în urma certificărilor de specialitate din domeniu.
Răspunsuri la întrebări frecvente
Când începe programul?
Care sunt datele workshop-urilor?
Când și cum primesc acces la materiale?
Cum pot interacționa cu Eusebiu și cu ceilalți colegi din curs?
Unde se ține cursul?
Am pierdut datele de acces. Pot să le reprimesc?
Cum plătesc?
Copyright 2010-2023 Burcash - Managementul Banilor