Guest post de Radu Nechita
Pentru cei mai nerăbdători, începem cu două precizări. În primul rând, criptomonedele nu sunt (încă?) monede în sensul reținut de teoria și practica economică, ci mai degrabă o categorie de active. În al doilea rând, aceste active respectă foarte puține dintre criteriile lui Warren Buffet pentru ca ele să figureze pe lista lui de investiții. Pentru a stabili dacă ele merită sau nu să figureze în portofoliul nostru, trebuie clarificate câteva aspecte tehnice, juridice, economice, financiare și personale.
1. Ce sunt și cum funcționează „criptomonedele”?
Criptomonedele sunt o formă specifică de intermediar al schimburilor și au următoarele caracteristici:
- Sunt dematerializate (sunt emise și circulă în format electronic), chiar dacă unele sunt „legate” de un activ real, fie printr-o promisiune de convertibilitate în acesta, fie printr-un angajament de paritate a cursului cu activul respectiv;
- Sunt emise de entități private, spre deosebire de monedele din prezent, emise de bănci centrale controlate de state;
- Pot circula în mod descentralizat, adică direct de la persoană la persoană (peer-to-peer), asigurând un anumit grad de anonimat, spre deosebire de viramentele făcute din cont în cont (deoarece acestea sunt înregistrate și controlate de un intermediar, cum ar fi o bancă comercială).
Odată cu dezvoltarea internetului și cu creșterea neîncrederii în sistemele monetare controlate de state, au apărut (și au dispărut) o multitudine de sisteme care revendică statutul de „criptomonedă”. În prezent, există peste 600 de astfel de sisteme, conform site-ului http://mapofcoins.com/ După valoarea tranzacțiilor, după atenția acordată de mass-media, precum și prin influența pe care a avut-o asupra altor sisteme monetare alternative, cea mai importantă dintre „criptomonede” este Bitcoin (vezi site aici: https://bitcoin.org/en/).
Elementul esențial al unui sistem monetar este încrederea participanților în faptul că „moneda” emisă va fi acceptată și în viitor și că aceasta își va păstra puterea de cumpărare. Costurile de producere și menținere a încrederii sunt ridicate. Există costuri și pentru utilizatorii care adoptă un sistem monetar alternativ în locul sau în completarea celui „oficial”.
Prin urmare, sistemele monetare alternative în general și emitenții de „criptomonede” în special trebuie să răspundă eficient și convingător din punct de vedere tehnic unor nevoi reale ale utilizatorilor potențiali.
Astfel, pe lângă un nivel de siguranță apropiat de certitudine, ele trebuie să ofere condiții mai bune decât sistemele monetare oficiale în cel puțin unul din următoarele aspecte:
- Păstrarea puterii de cumpărare. În prezent, rata inflației la principalele valute „serioase” se situază la niveluri reduse din punct de vedere istoric, deci acest argument ar putea avea o importanță nesemnificativă pentru cei mai mulți investori. Totuși, lucrurile se pot schimba destul de rapid, în condițiile creșterii accelerate a masei monetare (vezi evoluția activelor Băncii Centrale Europene sau Federal Reserve) și a declarațiilor unor politicieni și economiști celebri, potrivit cărora singura modalitate prin care statele pot scăpa de datoriile publice uriașe este exproprierea prin inflație a creditorilor lor.
- Anonimatul. În numele luptei împotriva terorismului, a traficului de droguri, a spălării banilor, și – mai ales – împotriva evaziunii fiscale, secretul bancar este supus unor atacuri constante, înclusiv în jurisdicții în care el era o tradiție națională (Elveția). Nu este nevoie să fii traficant sau evazionist pentru a considera greșită și periculoasă ideea că „dacă n-ai nimic de ascuns, nu trebuie să ascunzi nimic”: este suficient să cunoști istoria secolului XX, când mai mulți cetățeni au fost uciși de propriile lor guverne decât de armate străine.
- Comisioane reduse. Plățile prin sistemele bancare tradiționale pot genera costuri de tranzacționare ridicate, care – în special la plățile de mică valoare – pot împiedica desfășurarea unor contracte reciproc avantajoase.
Sistemele „criptomonetare” trebuie deci să asigure:
- Un control efectiv și credibil al numărului de unități monetare emise (prevenirea inflației);
- Împiedicarea copierii lor de către utilizatori sau de către terți (prevenirea falsificării);
- Validarea „monedei” păstrând anonimatul posesorului;
- Asigurarea în condiții de anonimat a transferului de la vechiul posesor la noul posesor, odată ce a fost validată tranzacția de către cei doi.
Modul prin care sistemele de „criptomonede” răspund la aceste cerințe au câteva elemente comune:
- Siguranța și încrederea se asigură prin algoritmi de criptare care pot rezista „atacurilor” celor mai puternice calculatoare existente acum și în viitorul previzibil, combinată eventual cu buna reputație a emitentului. De exemplu, sistemul Bitcoin (și multe alte „criptomonede”) combină criptarea și anonimatul deținătorilor de bitcoini cu menținerea unui „jurnal al tranzacțiilor”, care este public și descentralizat, totul gestionat de un program „open source”.
- Păstrarea puterii de cumpărare. Aceasta constituie un ingredient esențial al încrederii în sistem. Modalitatea prin care se poate realiza acest lucru este printr-un angajament de convertibilitate și/sau printr-un control al cantității de unități monetare emise. De exemplu, în cazul Bitcoin, numărul total de unități monetare care va fi emis este limitat „prin construcție” la 21 de milioane, eșalonarea lor în timp fiind și ea prestabilită. (În prezent, există în circulație puțin peste 15 milioane de unități, cu o valoare de piață de circa 5 miliarde de euro. Vezi date actualizate aici: https://bitcoincharts.com/bitcoin/). Unitățile respective sunt puse în circulație prin atribuirea lor participanților la sistem care asigură verificarea și validarea descentralizată a tranzacțiilor.
- Anonimatul. El este asigurat printr-o aplicație de tip „portmoneu electronic”. Ea nu trebuie confundată cu cardul bancar (care generează înregistrări ce permit identificarea participanților la tranzacție, via conturile lor bancare). Moneda virtuală este de fapt un cod (un număr) care în urma tranzacției este transformat de participanții la tranzacție în alt cod (alt număr), printr-un algoritm care asigură posibilitatea publicului de a „valida” în continuare semnul monetar, fără ca identitatea părților contractante să fie dezvăluită. Acest algoritm „anulează” semnul monetar al plătitorului și generează un semn monetar de valoare echivalentă pentru beneficiarul transferului, fără ca identitățile celor doi să fie cunoscute de terți. Cu toate acestea, în anumite cazuri, dacă nu sunt făcute eforturi suplimentare de către utilizatori, o investigație aprofundată ar permite reconstituirea tranzacțiilor și identificarea părților contractante.
- Comisioane reduse. Ele sunt în general mai reduse la transferurile în cadrul sistemelor criptomonetare. Ele pot însă apărea la convertirea „criptomonedelor” în monedele „oficiale” din țările respective sau să fie solicitate de către anumiți comercianți. În cazul plăților în bitcoin, comisioanele sunt independente de valoarea tranzacției și sunt plătitie în mod voluntar de către utilizatorii care doresc validarea mai rapidă a tranzacției, remunerând efortul celorlalți membri implicați în acest proces.
Bitcoin pe scurt
Un sistem de plăți și unitatea de cont aferentă
Lansat în 2008, funcțional din 2009
Registru public al „emisiilor/atribuirilor de monedă” și al tranzacțiilor efectuate
Proces gestionat de un software open-source
Limtă maxima a unităților de cont emise: 21 milioane
Limite anuale prestabilite
Reguli de atribuire a noilor unități monetare emise (pentru activitatea de validare a tranzacțiilor)
Sistemul complet descentralizat în întreținere și gestionare
Tranzacțiile se fac peer-to-peer (direct între participanți)
2. Sunt legale „criptomonedele”?
Potrivit Legii 127/2011, art. 4 al. f, „moneda electronică — valoare monetară stocată electronic, inclusiv magnetic, reprezentând o creanță asupra emitentului, emisă la primirea fondurilor în scopul efectuării de operațiuni de plată și care este acceptată de o persoană, alta decât emitentul de monedă electronică”. O astfel de definiție exclude din sfera sa o întreagă categorie de „criptomonede” – inclusiv bitcoin – deoarece acestea nu sunt creanțe. Legea respectivă are o definiție la fel de restrictivă a emitenților de monedă electronică: pe scurt, ei trebuie să aibă sediul real în România și să aibă autorizația BNR. Aceasta are drept rezultat situația paradoxală că, deși emitentul Bitcoin nu are sediul real în țara noastră și nici nu are autorizația BNR de a emite monedă electronică, este legal să deții și să tranzacționezi Bitcoin deoarece… nu este o monedă electronică.
BNR, în comunicatul de presă din 11.03.2015, avertizează populația cu privire la riscurile utilizării „unor scheme de monedă virtuală”, făcând referire la opinia BCE din 04.07.2014 cu privire la monedele virtuale.
Dincolo de faptul că anonimatul ar putea fi folosit în activități infracționale, parcurgând documentele respective, utilizatorul obișnuit va putea constata că legislația nu-i interzice în mod expres achiziția și tranzacționarea acestor monede virtuale (ceea ce nu este interzis fiind permis).
Riscurile la care se expune investitorul sunt scăderea valorii „criptomonedelor”, din motive economice (scăderea cererii, creșterea ofertei), din motive tehnice (disfuncționalități sau erori în sistemele de tranzacționare) sau din cauza unor fraude.
3. „Criptomonedele” sunt sau ar putea deveni monede?
Din punctul de vedere al științei economice, moneda este un intermediar al schimburilor general acceptat. Alături de această funcție definitorie, ea mai îndeplinește încă două și anume cea de rezervă de valoare (economisire) și cea de unitate de cont.
Prin urmare, în prezent, nici cea mai răspândită „criptomonedă” – Bitcoin – nu îndeplinește cerințele pentru a putea fi considerată o monedă în accepțiunea deplină a termenului. Deși lista serviciilor care pot fi achiziționate cu bitcoin se lungește în permanență, nu putem să ne vindem serviciile noastre pe scară largă pe bitcoini și nici nu putem achizționa cu bitcoini un procent semnificativ din bunurile și serviciile pe care le consumăm în mod curent.
Din cauza fluctuațiilor mari ale cursului de schimb (ale puterii de cumpărare), bitcoin nu îndeplinește în mod corespunzător funcția de rezervă de valoare (sau de economisire), chiar dacă anumiți investitori au câștigat investind în bitcoin la momentul oportun.
De asemenea, din cauza utilizării restrânse, bitcoin nu este o unitate de cont nici măcar pentru cei mai activi și fervenți partizani ai săi. (Din acest punct de vedere, moneda seamană cu limbajul. Trecerea la o altă unitate de cont este similară ca dificultate cu învățarea unei limbi străine. La peste 10 ani de la lansarea leului nou, încă ne mai surprindem calculând sau evaluând în lei vechi, nu-i așa?).
O întrebare distinctă este dacă bitcoin sau altă „criptomonedă” ar putea deveni o monedă propriu-zisă, adică o alternativă serioasă sau, cel puțin, o completare semnificativă a actualelor monede controlate de către state.
O mare parte din problemele sectorului monetar-bancar sunt cauzate de faptul că există monopoluri monetare naționale care sunt protejate prin legislație împotriva noilor concurenți și chiar împotriva celorlalte monopoluri legale din alte țări. Băncile centrale sunt în vârful unui sistem piramidal, iar o parte din privilegiile lor sunt capturate de băncile comerciale. Pentru a împiedica explozia sistemului, băncile comerciale sunt tot mai reglementate, în ideea că astfel se controlează sau se limitează hazardul moral.
În opinia unor economiști, o alternativă la monopolurile monetare publice este necesară. Ea poate lua forma unei concurențe bancare în emisiunea de monede (diferite una de alta), care pot să fie sau nu convertibile în aur sau în alte bunuri.
Este puțin probabil ca băncile comerciale vor avea inițiative în acest sens deoarece s-au obișnuit cu sistemul actual, cu privilegiile și constrângerile aferente. Un alt motiv ar fi că dacă ar face-o, ar risca suspendarea autorizației de funcționare.
Antreprenoriatul în domeniul monetar – lansarea unei noi monede – este EXTRAORDINAR de dificil pentru că necesită costuri uriașe de lansare și de câștigare a încrederii.
De asemenea, antreprenoriatul în domeniul monetar este EXTRAORDINAR de riscant deoarece dacă nu are succes, investițiile făcute sunt pierdute complet, iar dacă are succes, politicienii, lobby-urile bancherilor centrali și poate chiar ai băncilor comerciale vor interzice noua monedă.
4. Cât pot și doresc să risc investind în „criptomonede”?
Răspunsul la această întrebare depinde de aversiunea fiecăruia față de risc și de volumul și structura portofoliului de investiții existent.
Dacă ne ghidăm după criteriile lui Warren Buffet, „criptomonedele” nu-și pot face loc în portofoliul nostru. Acestor criterii le sunt consacrate nenumărate cărți și articole, iar lista lor variază în funcție de autori (unii dintre ei rețin trei, alții amintesc șapte, zece sau chiar zeci de principii, strategii sau recomandări). Dacă este să ne referim la una dintre cele mai vechi și mai „oficiale” mențiuni a lor – Scrisoarea din 1977 către acționarii Berkshire Hathaway Inc., fondul gestionat de Buffet – ar trebui să investim doar în firme care:
a) operează într-un domeniu pe care-l înțelegem;
b) care au perspective favorabile pe termen lung;
c) sunt conduse de oameni corecți și competenți;
d) sunt disponibile la un preț foarte atractiv (comparativ cu valoarea lor intrinsecă).
În mod evident, „criptomonedele” au o șansă relativ redusă de a se găsi în aria de competență a investitorului obișnuit. Prin urmare, decizia de a investi sau nu în acest sector depinde de fapt de decizia noastră de a investi în propriul capital uman, pentru a extinde în direcția respectivă domeniul nostru de competență.
Portofoliul lui Warren Buffet, care privilegiază deținerea de firme înființate în secolul XIX și care operează în sectoare ce rezervă puține surprize, nu poate include investiții în firme sau domenii care există de un deceniu. A discuta despre perspectivele „criptomonedelor” nu este același lucru cu a discuta despre perspectivele uneia anume. Putem admite că pe termen lung, „criptomonedele” vor răspunde tot mai bine unor nevoi tot mai presante din partea publicului și că autoritățile nu vor dori sau nu vor putea să le interzică. Partea cea mai grea este însă identificarea dintre câteva sute a acelei sau acelor „criptomonede” care vor fi cele mai convingătoare pentru utilizatori. În domeniul monetar, „efectul de rețea” este deosebit de puternic, ceea ce se traduce într-un avantaj semnificativ pentru monedele (de stat) existente fața de „criptomonede”, iar în cazul acestora din urmă, pentru cele care sunt tranzacționate de mai mult timp și în volume mai mari.
În cazul „criptomonedei” cu cel mai mare succes de până acum – bitcoin – a aprecia „corectitudinea sau competența conducerii” este un lucru chiar mai dificil decât pentru o companie obișnuită. Motivul este că numele sub care este cunoscut fondatorul său – Satoshi Nakamoto – pare să fie un pseudonim, iar identitatea sa reală este în continuare controversată. Principiile de funcționare a bitcoin fac însă ca identitatea fondatorului să fie mai puțin relevantă decât transparența programului informatic de emisie a noilor unități monetare și de validare a tranzacțiilor dintre participanți. Practic, acest program face ca toți participanții să fie implicați direct sau indirect la supravegherea validității tranzacțiilor, iar emisunea de noi unități urmează reguli stricte. Din acest punct de vedere, sistemul este mai transparent și mai puțin arbitrar decât ce ne oferă în prezent băncile centrale.
În absența unui angajament de convertibilitate într-un activ real (aur, argint, coș de bunuri etc.) și a unor rezerve deținute de emitent, valoarea intrinsecă a unei monede virtuale este nulă. Valoarea unei astfel de monede depinde de valoarea serviciilor pe care ea le face: reducerea costurilor de tranzacționare, asigurarea unui anonimat etc. Ea poate face aceste servicii (și deci poate avea valoare) dacă și numai atât timp cât este acceptată și de alții. Dacă dispare încrederea în moneda respectivă, valoarea sa ajunge rapid la zero. Se încalcă astfel una din regulile de bază ale oricărui investitor: să nu pierzi capitalul investit.
Acestea fiind spuse, putem totuși să nu ne ghidăm după recomandările lui Warren Buffet și chiar să găsim argumente să nu o facem. Ar fi prudent însă ca această decizie să survină numai după ce am bifat punctul a) din lista precedentă și numai pentru o pondere limitată din portofoliul nostru.
5. Concret, unde și cum pot investi în „criptomonede”?
Odată luată decizia de a investi în „criptomonede”, rămâne dificultatea alegerii dintre sutele de variante identificate de site-ul http://mapofcoins.com/ deja amintit.
Pentru început, în absența unor informații sau criterii de investiție suplimentare, ar fi recomandabil să alegem bitcoin deoarece este cea mai tranzacționată dintre ele (ca volum și durată).
Procurarea de bitcoini se poate face în trei moduri: în schimbul serviciilor de validare a tranzacțiilor din rețea („mining”), prin vânzare de bunuri și servicii cu plata în bitcoini și prin achiziționarea lor în schimbul banilor.
Prima versiune este accesibilă celor care dispun de cunoștințe informatice, de un calculator și o conexiune internet de un nivel și cu caracteristici tehnice peste medie. Varianta a doua poate însemna un timp de așteptare greu de anticipat. Astfel, ultima variantă este cea care prezintă interes pentru investitorul potențial.
Nu avem cunoștință de posibilitățile de a achiziționa în România bitcoini prin intermediul borkerilor obișnuiți sau prin intermediul sectorului bancar. O variantă disponibilă este platforma The Romanian Bitcoin Exchange, https://bitcoinxromania.com/ Din motive tehnice, ea nu este operațională în prezent pentru lei, ci doar pentru achiziții în euro și dolari. Prin această platformă mai pot fi achiziționate și alte „criptomonede”.
O listă a altor canale de achiziție de bitcoini (și/sau alte „criptomonede”) poate fi găsită aici https://howtobuybitcoins.info/#!/
Referințe:
Khan Academy, Bitcoin. https://www.khanacademy.org/economics-finance-domain/core-finance/money-and-banking/bitcoin/v/bitcoin-the-money-supply
Matonis, J. (2013), The Politics Of Bitcoin Mixing Services, Forbes, http://www.forbes.com/sites/jonmatonis/2013/06/05/the-politics-of-bitcoin-mixing-services/
Ridley, M. (2013.05.20) Bitcoin bubble and Birmingham tokens http://www.rationaloptimist.com/blog/the-bitcoin-bubble-and-birmingham-tokens.aspx
Selgin, G. (2013.04.10) Synthetic Commodity Money http://papers.ssrn.com/sol3/papers.cfm?abstract_id=2000118
Sursa foto: FLICKR / BTC KEYCHAIN