Guest post de Adrian N. Ionescu

Știm ce este dobânda. Este ceea ce plătești la credite și ceea ce primești, totdeauna prea puțin, la depozitele bancare. Doar atât? Sigur ?!

Ce este Dobânda?! N-are cum să ne scape răspunsul la așa o întrebare simplă. Google a dat 386.000 de „rezultate” la această căutare în 0,38 secunde. Știe însă cineva, cu siguranță, ce este dobânda?

Cine știe cu adevărat înseamnă că deja a făcut o mare descoperire. Și a identificat una din cele mai mari surse ale problemelor sale cu banii (în afară de aceea că nu îi are, desigur).

DEX spune că dobânda este o „sumă de bani care trebuie plătită sau primită pentru utilizarea banilor, în cadrul unei datorii, în legătură cu un depozit etc”. Este amuzant să afli din DEX-online că dobânda „se plătește în procente”. E îndoielnic, totuși, că s-ar mulțumi cineva să primească procente în loc de lei (bani), ca dobândă pentru creditul pe care l-a dat, fie că este bancă, fie ca este un om care a dat băncii bani cu împrumut, deschizând un depozit.

Rata dobânzii se exprimă în procente, dobânda – în lei. Rata este un raport între dobândă și suma împrumutată, care se înmulțește cu 100, ca să se exprime în procente. Dobânda este suma pe care o plătești și se exprimă în lei.

Bun, care va să zică dobânda reprezintă suma de bani pe care trebuie sa o plătească beneficiarul împrumutului (debitorul), celui care acordă împrumutul (creditorul), pentru folosirea disponibilităților bănești ale acestuia din urmă, până la restituirea lor – după cum sună altă definiție. (http://ghiseulbancar.ro/stiri/ce-trebuie-sa-stim-despre-dobanda/9861)

Frumos! Sigur că dobânda este, printre altele, o sumă de bani, dar ce este de fapt? Site-uri pretențioase de finanțe personale și platforme de educație financiară se grăbesc să dea formula dobânzii compuse, dar nu ne răspund simplu că:

„Dobânda reprezintă prețul care trebuie plătit…”

Poftim? STOP! Ce-a zis!? PREȚUL!!? Încă o dată, vă rog?

„Dobânda reprezintă prețul care trebuie plătit pentru utilizarea unei sume de bani pentru o anumită perioadă, mai precis pentru suma pe care un împrumutat (debitor) o plătește unui împrumutător (creditor), pentru banii împrumutați”.

Aceasta este marea descoperire!

Căci dacă dobânda este prețul a ceva, înseamnă că acel ceva, banul, este o marfă!

Banul este o marfă. Mărfurile au de obicei prețuri. Iar banul este o marfă tare afurisită. Prețul banului depinde de cerere și de ofertă, dar și de forța economiei în care se învârte și de deciziile conducătorilor țării în care se învârte și de câte și mai câte.

Iar americanii au știut acum aproape 50 de ani să se folosească uluitor de caracterul de marfă al banilor, revoluționând modul în care aceștia au fost folosiți, inclusiv ca instrument de politică globală.

Mărfurile au prețuri, dar și serviciile.
Și astfel ajungem la acele detalii adeseori extrem de supărătoare ale creditului care se cheamă comisioane.

Aici acțiunea filmului ia o întorsătură neașteptată. Servicii precum deschiderea și administrarea contului în care plătim creditul, analiza creditului, și altele ca acestea au prețurile lor, comisioanele. Din păcate, explicația aceasta nu mai funcționează atunci când noi dăm credite băncilor, atunci când deschidem depozite. Atunci tot noi plătim comisioane pentru că banca ne cumpără banii, cu o dobândă, e drept, dar spune că tot ea ne face serviciul de a ne deschide contul. Și tot bancherul face toate operațiile

Mai mult, din ce în ce mai mult, pe măsură de dobânzile scad, bancherii ne spun că poate ar trebui să plătim un preț și doar pentru că ne țin banii în siguranță. Iar în alte țări, prețul acesta deja se cheamă dobândă negativă.

Prețul la care cumpărăm bani se cheamă dobândă, dacă am ieșit la cumpărături în țara noastră, în moneda noastră. Dacă însă vrem să cumpărăm bani în altă valută, lucrurile se complică. La prețul numit dobândă se mai adaugă unul: cursul valutar, dacă vrem să cumpărăm dolari sau euro cu lei.

Sursa problemelor

De îndată ce am înțeles că banii sunt o marfă, că ei se cumpără și se vând la prețuri diferite, cele mai grele probleme ale noastre cu banii vor dispărea. Este vorba de problemele inutile, ori chiar absurde, unele dintre ele (cum ar fi aceea ca „statul, adică ceilalți concetățeni, să îmi plătească creditele, deoarece eu nu mai pot”).

Vom începe să vedem când este bine să facem un credit și când nu este bine. Vom înțelege ce valoare au propriile economii, fie și numai ca avans la un credit. În fine, vom înțelege valoarea bugetului personal și a planificării, atât cât sunt acestea necesare.

Adio aur!

Banul este o marfă din cele mai vechi timpuri, iar unul din prețurile ei a fost inflația. Dar banul a devenit una dintre cele mai căutate marfuri ale lumii, atunci când americanii au decis să fie așa.

Acum 45 de ani, SUA au renunțat la etalonul de aur, la care raporta valoarea oficială a monedei lor naționale. Pe 15 august, se împlinesc 45 de ani de când SUA au renunţat unilateral la etalonul aur, adică la covertibilitatea dolarului american în aur.

Lumea a fost șocată, se punea capăt unui sistem de echilibrare a valorilor financiare ale lumii, datând din 1944, și numit după mica localitate americană Bretton Woods, unde fusese semnat acordul internațional cu pricina. De atunci încoace dolarul american a devenit cea mai importantă monedă de referinţă şi de rezervă a statelor lumii.

Mulți s-a bucurat și mulți s-au înspăimântat în ziua istorică de 15 august 1971, când președintele american Richard Nixon a șocat lumea, anunțând că Rezervele Federale (FEDeral Reserve, banca centrală a SUA) nu mai asigură convertibilitatea dolarului în aur.

SUA nu mai făceau față rigorilor de plată a datoriei externe îngreunate de războiul din Vietnam. Valoarea dolarului era departe de cursul fixat față de aur, iar FED tipărea dolari tot mai mulți, astfel că acoperirea cu aur a monedei a căzut de la 55% la 22% în scurt timp, după ce imediat după cel de-al Doilea Război Mondial 60% din cantitatea de dolari americani era acoperită cu aur. Țările lumii erau speriate că nu o să-și mai vadă niciodată înapoi banii împrumutați Guvernului SUA și au început să dea glas dorințelor de a cere aur datornicului în loc de dolari.

Nu a mai fost cazul. Guvernul american a spus lumii: Gata, de azi înainte dolarul este o marfă, îl cumpărati și îl vindeți cu aur sau cu alte valute la ce cursuri doriți. Astfel încât, în loc să dea aur creditorilor săi, guvernul american a intervenit pe piețele lumii și a vândut și a cumpărat, întărindu-și economia cu ajutorul cursurilor valutare și ducând teoria prețurilor banilor la rafinament.

Despre prețul banilor în altă valută vom vorbi cu o ocazie viitoare.

Adrian N. Ionescu este  trainer de finanțe personale și are o experiență îndelungată de jurnalist de afaceri și specialist PR și comunicare corporatistă (Romania Libera, Piata financiara, Ager press, Jurnalul National, Business Standard, Money Channel, Economica.net).