În seminariile noastre de finanțe personale chestionăm adesea participanții despre investițiile pe care le fac sau ar dori să le facă fiecare dintre ei. Trecând peste diferențele conceptuale dintre economisire și investiție, un procent covârșitor își plasează banii în depozite bancare și apoi așteaptă randamente anuale de peste 15%.

Mergând mai departe cu analiza, românii -prin excelență, sunt investitori imobiliari…în propria casă. Aceasta este, de departe cea mai ușoară, utilizată și aparent cunoscută metodă de investiție. Ceea ce scapă însă din vedere, marea majoritate, este capacitatea acestei investiții de a produce venit și în special venit pasiv.

Mă tot întreb de ce piața noastră de capital, în speță BURSA, este subdezvoltată și aproape inexistentă pentru marea masă a populației și singurul răspuns valid care îmi revine în minte este că, noi românii…NU ȘTIM CE ÎNSEAMNĂ BURSA.

Pe cale de consecință nici nu ne interesează și nici nu vrem, sub nici o formă, să aflăm mai multe, pentru că mintea noastră se blochează doar la auzul cuvântului BURSĂ, pe care îl asociem cel mai adesea, cu un grad ridicat de risc.
Pentru majoritatea dintre noi Bursa de Valori este un joc de noroc sau un pariu, de aici și sintagma “joc la Bursă”.

Ce cred românii despre investiții avantajoase? Cel mai recent studiu făcut de Novell Research ne dă niște rezultate halucinante. Doar 10,1% dintre cei chestionați cred că investițiile pe bursă sunt cele mai avantajoase comparativ cu 50.7 % care cred că investițiile în aur și argint sunt cele mai profitabile.

Cum deblocăm situația asta?
Destul de simplu am putea spune, prin comunicare și prin educație. Priviți și vă minunați cât de simplu este explicat mecanismul bursier, în desenul animat de mai jos pregatit de New York Stock Exchange in …1952.

Scriu acest articol la initiațiva multor participanți la cursurile noastre care fiind nemultumiți de dobânzile bancare pe care le primesc la depozite caută investiții cu randamente mai ridicate.

Vizualizați filmul și apoi mergem mai departe. Aștept feedback-ul și comentariile voastre aici.

DESpre AUTOR

Eusebiu Burcas

Misiunea mea este să-mi ajut semenii să-și fructifice potențialul și să trăiască în bunăstare.

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked

  1. Exista investitii de orice tip cu un ROI de 100-200% annual?(nu conteaza gradul de risc), nu ma refer la imobiliare 🙂

    Mersi Sebi !

  2. Ok, fair enough. Ideea e simpla antreprenorul strange OPM (other people’s money) pentru a isi dezvolta afacerea, iar in schimbul banilor primiti le ofera o participatie la profit – dividende.
    Intrebarea mea este de unde se achizitioneaza la noi in tara actiuni initiale si nu unele care sunt deja la a 100-a mana fiind doar o marfa supe tranzactionata.
    Multumesc.

    1. In Romania au fost in ultimele doua luni doua IPO-uri Nuclearelectrica si Adeplast si se mai pregateste unul, Romgaz.
      Daca nu te multumeste piata romaneasca, poti participa la IPO-uri oriunde in lume.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}