Guest post de Adrian N. Ionescu

Citim o mulțime de fraze deștepte despre riscuri, în general, nu numai despre cele financiare, dar cea mai deșteaptă frază pe care am citit-o în ultima vreme este următoarea:

„În practica investițiilor, se lucrează cu 3 (trei, n.r.) clase de risc:  risc scăzut, risc mediu și risc ridicat”. Iar această înțeleaptă zicere continuă cu ideea caragialeană că din asta nu putem scăpa: „deși fiecare dintre noi este diferit, el se înscrie, într-o măsură mai mare sau mai mică, într-unul dintre aceste 3 (trei, n.r.)  profiluri”.

Minunat! Evidențele sunt adorabile. Adevărurile general valabile, apa care e udă, etc. Și de aceea le ignorăm, mai precis gustăm înțelepciunea din spatele frazelor și ne mutăm de îndată atenția, concentrarea, focusul spre cu totul altceva, de obicei spre vremea de afară. Nici nu-i de mirare că românii țin la mucezit în depozite bancare câteva zeci de miliarde de euro, din a căror vlagă se hrănesc alții, bancherii mai ales. Și nu, nici asta nu-i scoate pe risipitorii titulari ai depozitelor bancare respective, din blocajul în care se complac.

Și ce ar putea face românii aceștia risipitori care se tem de risc, mai ales pentru că nu știu în ce constă?

De ce se teme un om căruia i se propune cel mai puțin riscant fond mutual, ai căror administratori nu fac decât să plaseze ei înșiși banii în depozitele din mai multe bănci, dar și în titluri de stat, care ne sunt inaccesibile, nouă persoanelor fizice de rând? Și nu numai, titlurile de stat costă 10.000 de lei bucata și, ca să se simtă un oarece profit, ar trebui să cumperi măcar o sută.

În același timp, administratorii de investiții care își respectă meseria și clienții, strâng miliarde de lei și pot negocia cu băncile dobânzile cele mai mari, chiar și pe seceta asta, în care a ajuns să se vorbească de rate negative. Și pot cumpăra sute și sute de titluri de stat românești, nemțești, maghiare, croate și altele, tocmai atunci când sunt mai profitabile.

Tu ai putea face așa ceva? Nu?! Ți-e frică de risc? Ar fi cazul, dacă te-ai apuca să faci, ca amatorul, așa ceva, singur. Fă măcar altceva: pune-i la treabă pe profesioniști.

Și nu vrei fonduri mutuale? Te mai temi de fantoma FNI? Și de a lui Barbă  Albastră?  Nu este doar vina ta. Autoritățile financiare încă se mai prefac – și nu totdeauna frumos, că fac educație financiară. Dar nu este mai important ca tu să ai controlul?

De ce te temi, de fapt? Să nu pierzi bani. Da?! Dar asta pățești chiar acum, ținându-ți banii doar în depozite bancare sau, și mai rău, doar în aur, sau doar în bănci și în aur. Pierzi bani chiar acum, ai aflat, pentru că în depozitele bancare nu mai ești apărat nici măcar de inflație, acum, anul acesta, iar pe termen lung – nici atât. Cât despre aur – ferea! Dacă îți imaginezi că ești acoperit, cumpărând de capul tău ca sa-ți protejezi chipurile valoarea economiilor– mai gândește-te. Pe ce orizont de timp?  Știi cât de volatil a devenit aurul în ultimii 10 ani? Nu de volatilitatete te temeai? Nu ăsta era riscul?!

Îți e teamă inclusiv pentru că nu poți negocia dobânzi sau cotații, așa cum fac administratorii de investiții profesioniști? Dar te temi și să le lași banii tăi pe mâna lor? Nu te temi cam de multe?

Ai vrea să fii sigur de ce se întâmplă cu banii tăi acum,  mâine și până la pensie.  Cât de sigur poți fi dacă nu faci nimic? Îți lași banii să lâncezească și să se evapore în inflație, de dragul unui confort iluzoriu.

Ce ai putea face?

Ai putea să nu faci nimic și apoi să-ți pară rău că nu ai făcut nimic, mai ales când, după ani, vei constata că ai pierdut.

Sau ai putea să-ți pui banii să crească, acolo unde valoarea crește, mai mult decât cresc prețurile de consum. O soluție sunt titlurile de stat, atunci când vezi că guvernul se dezmorțește și incepe să investească el însuși în valoare (economică, în infrastructură, că asta e treaba unui guvern).

Altă soluție sunt acțiunile companiilor mari, solide, care dau dividende mereu mai mari. Fără ele nu se creează nimic în economie, iar unele sunt chiar denumite defensive, adică rezistente la crize. Altă soluție ar fi acțiunile companiilor care au potențial de creștere: acum valorează una – un leu. Peste 10 ani va valora 10 lei – se întâmplă așa ceva tot timpul.

Ei bine, aici este riscul: în alegere. Poți alege nimic, să nu alegi nimic. Sau poți să alegi ceea ce are un mare potențial de câștig, în loc să alegi un potențial de câștig mai mic, dar mai probabil (câștig – zic, în termeni reali, peste inflație, peste o dobândă mereu înșelătoare).

Am fost bucuros să citesc mesajul unui cititor, care îmi spunea că are vreo 20 – 30 de mii de lei și îmi cerea sfatul în ce să-i investească. Mesajul lui m-a bucurat nu pentru că îmi cerea sfatul – nu, asta era partea neplăcută a mesajului. Înțelesese, sau mai degrabă își imaginase  greșit, că aș fi eu vreun consultant de investiții. Nu, nu sunt consultant.

M-a bucurat mesajul omului pentru că însemna că a înțeles din articolele mele că trebuie să facă ceva, să iasă din blocaj. Nu cerea sfatul omului potrivit. Dar se va duce la un administrator de risc meseriaș, care să-i facă, ghiciți ce! Profilul de risc. În chip profesionist. Să afle împreună ce fel de risc i se potrivește ca să scoată, prin plasamentele potrivite, cât mai mult profit din banii lui.

Poate ar fi mai bine să-ți pară rău că ai făcut ceva, decât să-ți pară rău că n-ai făcut – zice un proverb.

Proverbul trebuie să sune paradoxal, ca să aibă haz, și să transmită mesajul lui. Că dacă e să pierzi, sigur pierzi mai mult dacă nu faci nimic, decât dacă faci ceva. Iar dacă faci ceva (cu cap) cel mai probabil este să câștigi.

Restul este meserie și psihologie.

Adrian N. Ionescu este  trainer de finanțe personale și are o experiență îndelungată de jurnalist de afaceri și specialist PR și comunicare corporatistă (Romania Libera, Piata financiara, Ager press, Jurnalul National, Business Standard, Money Channel, Economica.net).