Guest post de Adrian N. Ionescu

Ministerul Finanțelor a fost destul de generos cu dobânda promisă pentru obligațiunile de stat pe care le-a pus în vânzare până la 29 iulie, la un preț de 100 de lei / titlu: 2,15% pe an brut, neimpozabil. Piața cere de mulți ani de zile emisiunea de titluri de stat „pentru tot poporul”, adică la prețuri accesibile pentru tot buzunarul. Statul n-a făcut-o când mediul era favorabil și randamentele mari. Bine că a făcut-o, acum, în sfârșit.

Piața a salutat oferta, oricât de întârziată ar fi, iar românii au dat deja ordine care depășesc volumul obligațiunilor oferite. Asta înseamnă că oferta se va suprasubscrie, adică cererea va fi mai mare. Se pare că cererea va ajunge fără probleme să fie de două ori mai mare decât oferta. Asta înseamnă că va trebui să blochezi de două ori mai mulți bani pentru a cumpăra câte titluri ți-ai propus. De ce? Uite ce scrie în prospectul de emisiune – un fel de lege a ofertei în cauză.

În caz de supra – subscriere, „fiecare investitor va primi, în urma alocării, un număr de Titluri de stat egal cu numărul de Titluri de stat subscrise înmulțit cu indicele de alocare, calculat prin împărțirea numărului de Titluri de stat oferite la numărul de Titluri de stat subscrise. În cazul în care numărul Titlurilor de stat alocate unei subscrieri după alocarea pro rata nu este un număr întreg, numărul Titlurilor de stat alocate va fi rotunjit în minus, la numărul întreg imediat inferior”.

Aceasta este metoda de alocare proporțională (pro rata) în cazul în care cererea depășește oferta.

Fiecăruia i se dă proporțional cu cât reprezintă ordinul lui în totalul ordinelor.

Ceea ce ne duce la subiectul dilemei noastre. Care este locul protrivit al unei asemenea investiții în portofoliul meu de finanțe personale?

Asta este dilema? Da.

Dacă se vor cere, în total, de două ori mai multe obligațiuni decât se vând, atunci trebuie să dau ordin și să plătesc 1000 de lei ca să cumpăr, de fapt, în final, doar cinci titluri de câte 100 de lei. Sigur, 500 de lei mi se vor da înapoi, dar poate dura și o lună până ce se închide oferta, se calculează indicele de alocare, se validează și ți se va da diferența de bani înapoi.

De ce mi-aș bloca eu bani din cât puținul pe care l-am economisit și vreau să-l investesc, ca să câștig acolo, ceva, oricât de puțin peste inflație?

De dragul siguranței câștigului.

Și vine a doua întrebare, ce preț să plătesc, adică la ce alt câștig mai mare să renunț, de dragul siguranței titlurilor de stat?

Încă odată, depinde de scopurile investiției. Ce scopuri aș putea avea peste doi ani? (Scadența obligațiunilor este 2018: Emisiunea se cheamă Centenar, pentru omagierea Marii Uniri). Eu știu ce scopuri aș plutea avea și care ar putea fi finanțate din economiile plasate în aceste obligațiuni și din acel +2,15%. Tu știi?

Și chiar dacă știi, doar nu o să-ți pui toți banii în același coș, oricât de sigur ar fi el.

Statul are încă reputația unui bun platnic și îți ține banii în cea mai mare siguranță dintre toți jucătorii de pe piața banilor. Dar chiar să îi dau toate economiile mele?

În sfârșit, tocmai acum când randamentele la instrumentele de economisire / investiție cu venit fix (dobânda, să zicem) sunt la minime istorice, avem parte de un vis împlinit. Dobânda promisă de stat este un randament anual destul de mare în acest moment.

Doar două bănci oferă aceeași dobândă pe an, dar sunt mici, cvasi necunoscute și evident, dobânda este impozabilă. Urmează (în clasamentul celor mai bune dobânzi la depozitele bancare) o bancă necăjită de probleme (Carpatica, cu 2%) și una care abia a scăpat de ele (Marfin, cu 1,9%) – nu tocmai apetisant, nu-i așa?

Este drept, acum apare un concurent serios pentru fondurile mutuale, mai ales că acestea nu pot promite siguranța rambursării investiției și a profitului angajat, așa cum o face statul la titlurile sale. Și câștigurile la fondurile mutuale mai sunt și impozabile.

Există însă cel puțin nouă fonduri mutuale cu expunere pe depozite bancare și obligațiuni care, și după impozitare, tot au avut randamente mai mari de 2,15% în ultimele 12 luni, potrivit datelor la 30 iunie ale Asociației Administratorilor de Fonduri (AAF – vezi mai jos).

Dar scădeți impozitul din randamentul cel mai mic dintre cele nouă de mai jos, la 100 de lei plasament, 2,29% pe an  înseamnă câștig brut de 2,29 de lei. 16% impozit din 2,29 de lei înseamnă 0,14 lei. Rezultă exact randamentul titlurilor de stat aflate acum în vânzare 2,15%.

Prin urmare, ca întotdeauna, prețul siguranței este o pierdere de câștig.

Iată câteva alte randamente:

E greu de reprimat ideea că această emisiune s-ar fi cuvenit atunci când dobânzile erau mari.

Până nu demult, o obligațiune de stat costa 5.000 de lei (cea mai ieftină). Anul trecut, sub presiunea unui lobby puternic, Ministerul Finanțelor a făcut concesia emoționantă de a reduce valoarea nominală la 1.000 de lei, zicând că acesta ar fi un preț accesibil.

Niște funcționari au bifat chestiunea, dar oferta publică a fost cât pe-aci să se anuleze, din cauza subscrierilor mici. Deja dobânzile se prăbușiseră, dar nu aceasta ar fi fost problema cea mai mare, căci poporul ar fi cumpărat.

Statul are încă reputația unui bun platnic și îți ține banii în cea mai mare siguranță dintre toți jucătorii de pe piața banilor –  asta s-a mai spus, știm deja.

Cum, însă, s-ar fi putut îndura cineva care câștigă (ehei!…) salariul mediu pe economie, să dea jumătate din el pe un singur titlu de stat?! În prețioasa lor comoditate, funcționarii publici nu au dat verde emisiunii de  obligațiuni la prețuri realmente accesibile, pretextând că cresc costurile. Rezon! Ar fi fost o investiție meschin de mică în educația financiară a poporului, dar sunt interesați funcționarii statului de așa ceva?!

De unde cumpărați?

De la ghișeele băncilor: BCR, BRD, Banca Transilvania, Raiffeisen Bank, Piraeus Bank Romania, Bancpost și de la casele de investiții: BT Capital Partners, IFB Finwest, Prime Transaction, Estinvest, Tradeville, Alpha Finance Romania, Confident Invest Bucuresti, Intercapital Invest, Blue Rock Financial Services.

Adrian N. Ionescu este  trainer de finanțe personale și are o experiență îndelungată de jurnalist de afaceri și specialist PR și comunicare corporatistă (Romania Libera, Piata financiara, Ager press, Jurnalul National, Business Standard, Money Channel, Economica.net).