Guest post de Adrian N. Ionescu
Tot ce este o țară, economic și politic, se concentrează în prețul monedei exprimat în altă monedă. Acel preț exprimă diferența de forță dintre țările ale căror monede le comparăm.
Vă amintitiți că Banul este o marfă. Și încă una tare afurisită!
Și pentru că este o marfă, banul are un preț, iar prețul Leului Românesc în lei este dobânda în lei. RON, de fapt, asta înseamnă, știați? Romanian New Leu – este numele oficial al leului românesc în engleză. Dar cât costă leul în engleză? Adică în moneda englezilor, sau a altora care vorbesc mai ales engleza?
Să ne mai amintim din articolul „De luat aminte: Ce este dobânda…ˮ că aceasta, „dobânda, este prețul care trebuie plătit pentru utilizarea unei sume de bani pentru o anumită perioadă, mai precis pentru suma pe care un împrumutat (debitor) o plătește unui împrumutător (creditor), pentru banii împrumutațiˮ.
Adică, de fapt, printr-un credit nu cumpărăm bani, ci doar posibilitatea de a-i folosi. Când cumperi ceva, integral… nu-l mai dai înapoi vânzătorului, nu-i așa? Or, creditul îl dai înapoi băncii.
Și atunci, când cumperi cu adevărat bani și care este prețul corect al banilor pe care îi cumperi?
Am văzut cum au șocat americanii întreaga lume acum 55 de ani, când au rupt legătura dintre dolar și aur. Au spus: Acum dolarul este o marfă, cumpărați-l și vindeți-l cu cât vă dă mâna. Și cu ce puteți. Nu vă mai spunem noi, FEDeral Reserve (banca națională a SUA), cu cât aur credem noi că ar trebui cumpărat un dolar.
Cum adică „și cu ce putețiˮ?! Cu ce ar trebui să mai putem să cumpărăm bani?
Cu ce altceva decât cu alți bani?
Pot cumpăra lei cu alți lei, dacă vreau să completez ce am economisit și să-mi iau o mașină nouă? Am văzut asta: prețul leului în lei este dobânda, dar – vezi bine!, am luat leii aceia pe datorie. Dobânda seamănă mai mult cu un preț de leasing, mai degrabă, căci dau marfa înapoi. Ca marfa să fie a mea, este altă poveste!
Dar dacă mi-a trimis un frate niște euro, de prin străinătatea pe unde lucrează el, pot să cumpăr niște lei cu ei?
Poți, domnule! mi se spune. N-ai auzit de case de schimb valutar?!
Ba da, am auzit, dar fiecare din aceste case de schimb îmi dă altă cantitate de lei pentru aceeași sumă de euro. Și euro la ei valorează mai puțin decât la BNR. Și dacă mă duc la o bancă, diferențele sunt și defavorabile pentru mine. Doar dacă aș cumpăra, cursul este mai mare.
Fiecare tarabă are cursul ei. Cu prețul ei, mai precis. Bun, înțelegi asta. Prețul unei monede în altă monedă se cheamă curs valutar.
Misterele prețurilor
Dar de ce se întâmplă așa? De ce există atâtea diferențe?
De ce prețul euro este mai mare la bănci decât la casele de schimb oarecare, atunci când vreau să-l cumpăr, și de ce este mai mic, când vreau să vând euro? Și de ce există un preț de cumpărare (din punctul lor de vedere, așa îl afișează, la care vând eu) și de ce este un preț de vânzare?
Sigur, orice negustor cumpără ieftin și vinde scump.
Bine, este de înțeles, la prețul de cumpărare negustorul ar trebui să-și adauge propriul profit. Iar ceea ce anunță BNR este o medie a tuturor cursurilor de pe piață, luate în calcul în diferite proporții. Adică: un mare operator de pe piață va primi o proporție, o pondere mai mare în medie. Cursul BNR este o medie ponderată.
Iar banca, probabil, este obișnuită să lucreze engros, cu cantități mari de bani, iar banii mei sunt mărunțiș pentru ea. Îmi oferă serviciul de schimb valutar, dar mă costă mai mult ca să-și piardă bancherul timpul cu mine.
Prețul cu amănuntul este mai mare decât cel engros la vânzarea mărfii și este mai mic decât cel engros la cumpărarea acesteia. Ca să faci același profit din aceeași cantitate de marfă (bani) vândută, trebuie mai multă muncă dacă o tranzacționez cu amănuntul și această vrea să fie plătită în plus.
Altfel spus, volumul de marfă vehiculat ar fi un motiv teoretic pentru care băncile imi dau mai puțini lei decât o fac casele de schimb de la colțul străzii, pentru un euro de-al meu, și îmi cer mai mulți lei, pentru un euro de-al lor.
Mai este ceva, însă. Este vorba de încrederea în brand.
Te poți deplasa comparabil de bine și cu un Mercedes și cu un Logan. Comparabil, am spus, nu la fel de bine. Dar dai mai mulți bani pe o marcă în care ai mai multă încredere că nu se rupe în două la fel de ușor cu cealaltă. La fel, la cea mai mare bancă a țării plătești și numele acesteia și încrederea că nu-ți va strecura un fals la numărătoare.
Totul intră în preț.
Am mai convenit in articolul anterior și că banul este o marfă afurisită, care nu depinde numai de cererea și de oferta de pe piață, ci și de forța economiei în care se învârte și de deciziile conducătorilor țării în care se învârte, de interesele țării respective.
Dacă politicienii decid să scadă taxele, să mărească salariile minime și să lasă astfel poporului mai mulți lei de cheltuială – nu înseamnă că toate astea sporesc oferta de lei? Și atunci, nu crește prețul euro în lei? Ba da, pentru că mai mulți, oameni și firme, vor avea mai mulți bani la dispoziție și vor dori să cumpere mai mulți euro, din diferite motive. Iar cine are euro nu îi va vinde mai ieftin, căci nu este fraier, ci mai scump. Prețul / cursul euro crește.
Dar dacă Banca Națională, care are puterea să dea tonul prețurilor banilor, scade dobânda cu care le împrumută pe bănci, nu vor fi mai mulți lei pe piață și nu va crește euro? Da și nu.
Banii circulă în avalanșe și în mari fluxuri dintr-un colț într-altul al lumii sub multe identități (monede), căutându-și prețurile cele mai bune. Dacă pot fi ținuți în lei, la dobânzi mai mari respectiv cu câștiguri mai mari decât ar fi ținuți în euro, atunci mari volume speculative de euro inundă piața valutară românească, iar prețul euro scade. Așa că dacă BNR ar scădea dobânda sa de referință, volumele acelea de euro s-ar putea întoarce mintenaș de unde au venit, sau s-ar putea duce în alte părți mai profitabile.
Alegerile parlamentare dintr-o țară influențează prețul monedei acelei țări. Dacă alegerile sunt câștigate de cineva în care piețele nu au încredere că pot gospodări bine economia – atunci cumpărătorii de lei vor da mai puțini euro pe aceștia.
Tot ce este o țară din punct de vedere economic se concentrează în prețul monedei ei exprimat în altă monedă. Mai precis, acel preț exprimă diferența de forță, la un anumit moment dat, dintre cele două țări ale căror monede le comparăm.
Unul dintre cei mai mari datornici ai lumii este acea țară numită SUA. Cu toate acestea, dolarul este una dintre cele mai puternice monede ale lumii.
Complicată piață! Ar trebui să ne obișnuim cu asta. Cu toții ar trebui să fim conștienți de asta. Și nu ne vom mai speria că euro a trecut peste un prag sau altul… Vom fi pregatiti și, poate, cu deciziile potrivite deja luate.
Și, tocmai pentru că piața financiară este complicată, există profesioniști care țin seamă de toate complicațiile și îți administrează banii economisiți și, eventual, îi transformă în investiții.
Vorbim data viitoare despre economisire și investiții.
Adrian N. Ionescu este trainer de finanțe personale și are o experiență îndelungată de jurnalist de afaceri și specialist PR și comunicare corporatistă (Romania Libera, Piata financiara, Ager press, Jurnalul National, Business Standard, Money Channel, Economica.net).
